BOMBĂ: Tinerii pot primi 25.000 euro dacă încep o afacere
Tinerii cu vârsta între 18 şi 25 de ani pot primi o subvenţie de 25.000 euro pentru o firmă nou-creată, iar elevii vor fi ajutaţi să îşi dezvolte spiritul antreprenorial în cadrul Iniţiativei "România Start-up", finanţată din fonduri europene şi cu o alocare financiară totală de 152 milioane euro.
În cadrul iniţiativei "România Start-up", o alocare financiară de 100 milioane euro va fi destinată unei scheme de minimis care să ajute la în special tinerii cu vârste cuprinse între 18-25 de ani în vederea iniţierii unei activităţi independente pe baza unui plan de afaceri, în unul dintre domeniile strategice de dezvoltare, prin subvenţionarea acestora.
În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte sunt promovate ideile care îndeplinesc condiţia ca activităţile proiectului să fie implementate la nivel inter-regional, cu o alocare financiară de 25 milioane de euro/parteneriat regional, informează Mediafax.
Sumă maximă alocată va fi de două milioane de euro/proiect, iar un proiect presupune minimum 40 de firme nou-create. Subvenţia va fi de 25.000 euro pentru o firmă nou-creată, la un grup ţintă de minimum 400 persoane formate într-un proiect şi 20.000 persoane instruite la nivel naţional în antreprenoriat.
Pentru elevii de liceu, autorităţile au gândit un program denumit "Firme de exerciţiu pentru elevi”, cu o alocare de circa 50 milioane euro şi având drept obiectiv creşterea gradului de ocupare pentru absolveţii de de liceu şi pentru ucenici, precum şi creşterea adaptabilităţii acestora la cerinţele primului lor loc de muncă.
Firma de exerciţiu va constitui o metodă interactivă de învăţare pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial şi va asigura sesiuni de mentorat, workshop-uri şi training-uri care să ajute tinerii să transforme o simplă idee într-un proiect şi mai departe, într-un model de business.
Programul va fi derulat tot la nivel regional, cu o alocare de 12 milioane euro pentru fiecare parteneriat regional şi de două milioane euro pentru fiecare proiect. Un proiect va trebui să includă minimum 500 firme de exerciţiu, cu un grup ţintă de 500 elevi/proiect.
Autorităţile estimează că 12.000 de elevi vor putea beneficia la nivel naţional de acest program, urmând să fie implicate un număr total de 12.000 firme.