Un supermodel s-a făcut pastor creştin şi alungă necuratul cu Biblia
Primul fotomodel din lume care s-a făcut pastor şi alungă necuratul cu Biblia după ce s-a dezbrăcat ani de zile pe scenă.
Fostul supermodel Tracy Trinita s-a convertit la creştinism, a renunţat la şedinţele foto şi predică adevărul Bibliei în cele mai îndepărate colţuri ale lumii. Este greu de crezut, dar adevărat.
Celebrul fotomodel Tracy Trinita s-a născut în Bali şi la doar 15 ani şi-a început cariera de fotomodeling în New York, potrivit christiantoday.com. A lucrat ani de zile în luminile reflectoarelor şi în a pozat în cele mai exotice locaţii.
"Am crezut că voi fi mai fericită dacă am bani, aşa că mi-am părăsit prietenii şi familia şi m-am mutat la New York", spune Trinita. Tracy Trinita a devenit primul supermodel indonezian din New York, dar în ciuda succesului răsunător a fost dezgustată de viaţa printre petreceri şi droguri a colegilor săi de scenă.
A căutat o alternativă şi a văzut că oamenii cu credinţă în Dumnezeu au ceva special, mai multă linişte şi fericire. Trinita a crescut de mică într-un mediu multi-confesional (avea în familie catolici, protestanţi musulmani) aşa încât trecerea la viaţa religioasă nu a fost simplă, nu a ştiut cu priire la adevărata credinţă.
Totul s-a schimat când a ajuns la Paris, pentru o prezentare de modă şi o franţuzoaică a invitat-o să meargă la biserică. A avut revelaţia iubirii puternice care se revarsă din Dumnezeu în inima ei şi a auzit chemarea de a fi "lumina în lumea întunecată a modellingului".
Potrivit mărturisirii proprii, Dumnezeu i-a cerut să-l arate pe Iisus şi altor fete din industria modei. "Mulţi colegi mi-au luat în derâdere credinţa şi nu înţelegeau de ce refuz anumite şedinţe foto pe care le consideram deplasate", spune ea.
Fotomodelul a înţeles că misiunea ei e aceea de a propovădui cuvântul Evangheliei "A studiat apologetică creştină şi teologie la Oxford University şi s-a întor în Indonezia pentru a deveni pastor cu acte în regulă.
Acum călătoreşte de-a lungul Asiei împreună cu un predicator celebru, Ravi Zacharias şi ţine conferinţe pe teme creştine. Nu a renunţat cu totul la modă, dar şedinţele foto la care participă sunt mult mai puţine decât înainte şi mai selective.
Mai multe imagini cu fotomodelul în GALERIA FOTO