MENIU

Bolnavii de cancer, victime colaterale ale pandemiei: 88% din cei tratați în 2019 au murit. Cezar Irimia: ”Este crimă!”

Situație gravă a bolnavilor de cancer

Pandemia nu le-a dat nicio șansă bolnavilor de cancer. Președintele Alianței pacienților cronici, Cezar Irimia, a declarat, în exclusivitate pentru Realitatea Plus, că 88% dintre pacienții tratați de cancer în 2019, au murit. Acesta susține că au fost trase, în zadar, numeroase semnale de alarmă.

”88% din cei tratați în 2019 au dispărut, din păcate, și nu pot decât să mulțumesc Casei Naționale pentru transparență. Pentru prima oară în istoria Casei naționale se publică o asemenea cifră dezastruoasă, iar noi nu putem să spunem decât că am tras numeroase semnale de alarmă în 2020 că suntem victime colaterale ale COVID-ului și nimeni nu ne-a băgat în seamă, că nu suntem primiți în spitale, trebuie să ne plătim PCR-ul, până a fost aprobat să fie susținut de Guvern, că nu avem medicamente, acces la investigații și tratamente, că a scăzut diagnosticarea cu 45%. Am tras numeroase semnale de alarmă în 2020, nimeni nu ne-a băgat în seamă, uitați rezultatul. Este crimă!”, a declarat Cezar Irimia.