Bolnavii de cancer din Timișoara au un nou centru de radioterapie
Bolnavii de cancer din Timișoara și din zona de vest a țării au, de astăzi, unul dintre cele mai performante compartimente de radioterapie din țară.
Compartimentul funcționează în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp și este un proiect al Asociației OncoHelp, în parteneriat cu Asociația Dăruiește Viață.
Doar pentru achiziția aparatului de radioterapie investiția făcută a fost de 1,6 milioane de euro. Din aceste fondurie, 400.000 de euro au fost alocați de Asociația Dăruiește Viață, bani strânși de la companii în cadrul campaniei „Dar din dar se face viață”.
În cadrul secției de radioterapie vor putea fi îngrijiți în jur de 1.000 de pacienți anual. Aceștia sunt tratați pe baza trimiterii de la medicul de familie și a dovezii că sunt asigurați în sistemul public de sănătate. În aceste condiții, tratamentul este complet gratuit.
Pacienții sunt tratați în ambulator, pentru că ședințele durează în jur de 10 -15 minute, timp de aproximantiv 4-5 săptămâni.
Peste 50% din pacienții care au cancer au nevoie și de radioterapie, aceasta nemaifiind demult un lux, ci o necesitate care în foarte multe cazuri.
„Motivul care ne-a determinat să facem această investiție este că pentru prima dată, în Timișoara, în cel mult un an, se va putea face Radioterapie și pentru copii. Proiectul a venit ca o continuare firească a investiției de 1.100.000 de euro de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu, unde am creat Centrul de excelentă în tratarea cancerului”, a declarat Carmen Uscatu, președinta asociației Daruiește Viață.