MENIU

Bolile pe care le poţi face dacă nu fumezi, dar stai în apropierea fumătorilor

Bolile pe care le poţi face dacă nu fumezi, dar stai în apropierea fumătorilor

Medicii susţin că efectele nocive ale fumatului pasiv nu sunt mituri. Persoanele care, deşi nu au acest viciu, îşi petrec timpul alături de cele dependente de ţigări se pot îmbolnăvi de cancer, afecţiuni respiratorii sau cardiace.

Fumătorii pasivi sunt la fel de expuşi la probleme medicale ca şi cei care sunt dependenţi de tutun. Chiar dacă nu au obiceiul de a fuma, inhalarea toxinelor care se regăsesc în fumul emanat de ţigarete poate avea efecte nocive asupra sănătăţii acestor categorii de oameni.

"Fumatul pasiv este la fel de nociv, precum cel activ, în care o persoană este dependentă de ţigări. Nu trebuie să ai viciul fumatului. Inhalarea fumului de ţigară are aceleaşi efecte asupra organismului", explică medicul primar pneumolog Mădălina Baltă, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia, scrie adevarul.ro.

Ca şi în cazul persoanelor dependente de ţigări, fumătorii pasivi ar putea dezvolta numeroase tipuri de cancer. Cel mai des întâlnit este cel pulmonar. Toate acestea, întrucât în plămâni ajunge fumul de ţigară, care este extrem de toxic.

Gudronul este cea mai periculoasă substanţă care intră în compoziţia ţigaretelor, fiind principalul compus chimic responsabil pentru dezvoltarea tumorilor maligne. De asemenea, fumătorii pasivi pot dezvolta şi o serie de afecţiuni ale aparatului respirator. Cea mai gravă dintre acestea este astmul.

"Persoanele care, deşi nu fumează, preferă compania fumătorilor pot manifesta forme de astm. Este o realitate a zilelor noastre", adaugă medicul primar pneumolog Mădălina Baltă. Totodată, fumătorii pasivi pot suferi de diferite forme de infecţii ale tractului respirator şi chiar inflamaţii ale canalelor auditive.