MENIU

Bolile grave pe care le poți face dacă mănânci fructe tratate cu pesticide

Bolile grave pe care le poți face dacă mănânci fructe tratate cu pesticide

Fructele şi legumele sunt foarte bune pentru sănătate, fiind recomandate de medici fără restricţie. Asta numai dacă ele sunt crescute natural, pentru că, daca sunt tratate cu pesticide, riscă să facă mai mult rău decât bine.

Efectul negativ al pesticidelor asupra organismului uman este cunoscut de mult timp. Multe chimicale au fost deja interzise din această cauză, printre care faimosul DDT. Însă chiar şi unele substanţe care sunt încă acceptate pot avea efecte cumplite asupra corpului nostru, scrie descopera.ro

DDT a fost interzis, după ce un studiu a demonstrat legătura dintre acesta şi boala Alzheimer.

Alte pesticide sunt asociate cu boala Parkinson, scrie publicaţia Time. Afecţiunea este determinată de mai mulţi factori, printre care şi cel genetic, însă există substanţe care favorizează apariţia ei. Printre acestea se numară insecticidul benomyl, care afectează creierul.

Şi alte 11 chimicale folosite ca pesticide au acelaşi efect, arată un studiu realizat de cercetătorii americani.

Aceste substanţe inhibă o enzimă numită ALDH, care ţine sub control o toxină care apare natural în creier. Din această cauză, nu mai are loc detoxifierea creierului, apărând astfel boala Parkinson.

În mod interesant, cercetătorii au descoperit că persoanele care aveau varianta genetică ALDH2 şi care trăiau în apropiere de livezi unde au fost folosite chimicalele prezentau un risc de 6 ori mai mare să facă această boală.

Mai multe articole despre:
fructe boli grave pesticide tratate