Bogdan Oprea, numit purtător de cuvânt la Ministerul Sănătății. Ce alte funcții a deținut acesta
Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu l-a numit, astăzi, pe Bogdan Oprea în funcția de consilier la Cabinetul Ministrului, cu atribuții de purtător de cuvânt. Bogdan Oprea este specialist în comunicare în administrația publică la nivel înalt și cadru universitar cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu. Bogdan Oprea are licență de paramedic și însoțește, ca voluntar, ambulanțele care deservesc comunitatea în care trăiește. În trecut, acesta a deținut și funcția de purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu la Adminsitrația Prezidențială.
Ca specialist în comunicare, Bogdan Oprea are o experiență de aproape 10 ani în administrație publică, atât la nivelul Uniunii Europene (printre altele, consilier de rang înalt al UE pentru comunicare și vizibilitate în cadrul Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova), cât și în România (printre altele, ca purtător de cuvânt al președintelui României și șef al Departamentului de Comunicare Publică al Administrației Prezidențiale și purtător de cuvânt al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului), arată Ministerul Sănătății, potrivit HotNews.ro.
Din 2007 este cadru universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, și a susținut unul dintre primele doctorate din țară cu o temă care studiază amploarea fenomenului dezinformării, manipulării și fake news-ului online. A lansat și primul curs din mediul universitar românesc care tratează combaterea fenomenului fake news. Mai predă, printre altele, discipline de presă scrisă și tehnici de redactare.