Bogdan Ivan (PSD): AI nu este o amenințare pentru locurile de muncă
Inteligența artificială nu este o amenințare pentru locurile de muncă, dar va putea duce la eliminarea cozilor și la un răspuns rapid din partea tuturor instituțiilor, a declarat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan.
Pe data de 24 octombrie 2024, a avut loc la Cineplexx Băneasa evenimentul Google’s GovEd Policy Forum: AI and Opportunities for Public Administration and Education in Romania. Această întâlnire a reunit experți de top și factori de decizie politică pentru a discuta potențialul de transformare al inteligenței artificiale (AI) în două sectoare critice, administrația publică și educația.
Forumul a constat din două scos în evidență modul în care AI ar putea revoluționa serviciile publice și îmbunătăți rezultatele educaționale. Inteligența artificială generativă are potențialul de a spori eficiența sectorului public din România și a crește calitatea serviciilor oferite. Experiența experiența cetățenilor în contact cu serviciile publice ar putea fi, astfel, îmbunătățită.
Moderat de Elisabeta Moraru, Country Director Google România, primul panel s-a concentrat pe adoptarea AI în administrația publică românească. Unul dintre membrii panelului a fost Bogdan Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
În cadrul acestei sesiuni, speakerii au discutat despre concluziile studiului The Opportunity to Adopt Artificial Intelligence in Public Administration in Romania. Acesta a fost realizat de Implement Consulting Group la inițiativa Google. Raportul a dovedit potențialul vast al AI de a transforma administrația publică românească. AI poate crește eficiența, reduce costurile operaționale și îmbunătăți calitatea serviciilor.
Potrivit studiului, aproape 70% din posturile din administrație publică ar putea beneficia de avantajele oferite de AI generativă. Prin automatizarea sarcinilor de rutină și eficientizarea proceselor, adoptarea AI are potențialul de a economisi resurse semnificative. Astfel, funcționarii publici se vor putea concentra pe sarcini mai complexe, cu valoare mai mare.
Se estimează că beneficiile economice ale implementării AI în administrația publică vor ajunge la 660 de milioane de euro în 10 ani. Acestea sunt determinate de creșterea productivității muncii și de îmbunătățirea serviciilor pentru oameni. „Solicitările către Stat, și toate serviciile publice vor putea fi mult mai accesibile cetățenilor”, a spus Ministrul Bogdan Gruia Ivan.
Raportul arată de asemenea că, 54% dintre angajații sectorului public din România au declarat că folosesc, personal, instrumente AI. Cu toate acestea, doar 23% dintre instituțiile din acest sector au investit în soluții AI. Acest lucru evidențiază faptul că există bariere în calea adoptării pe scară largă a AI.
În primul rând, lipsa abilităților în rândul angajaților este un impediment. „Suntem în curs de derulare al unui proiect în valoare de 10 milioane de euro împreună cu cei de la ANFP. Acesta se axează pe traininguri de dezvoltare a abilităților funcționarilor”, a declarat Bogdan Gruia Ivan.
Ministrul Bogdan Gruia Ivan a subliniat rolul Inteligenței Artificiale în automatizarea sarcinilor banale.
„Un software ar putea interveni în zona contabilității și zona financiară, iar persoana va putea fi debarasată de sarcinile banale și se va putea ocupa de altceva. Nu este o amenințare pentru locurile de muncă”, a spus ministrul.