Bogdan Aurescu se va întâlni cu secretarul de stat american Mike Pompeo la Washington
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va avea luni, 19 octombrie 2020, la Washington D.C., consultări politice cu secretarul de stat al SUA Michael Richard Pompeo, în cadrul vizitei pe care șeful diplomației române o efectuează în Statele Unite ale Americii, în perioada 19-20 octombrie, la invitația omologului său american, informează MAE.
Conform portalului Calea Europeană, discuțiile dintre ministrul Bogdan Aurescu și secretarul de stat Pompeo vor viza cooperarea bilaterală în domeniul politic, militar, energetic și economic, inclusiv proiectele strategice prioritare de interconectare promovate de România în cadrul Inițiativei celor Trei Mări.
Bogdan Aurescu: „Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii ocupă un loc central, fiind unul dintre cei trei piloni fundamentali ai arhitecturii politicii externe și de securitate a țării noastre, iar dezvoltarea și aprofundarea acestuia, în toate dimensiunile sale, constituie obiective asumate la cel mai înalt nivel. Cu prilejul consultărilor pe care le voi avea cu secretarul de stat al SUA Mike Pompeo, vom evalua pragmatic stadiul Parteneriatul Strategic, pornind de la obiectivele concrete stabilite prin Declarația Comună a Președinților României și SUA, din 20 august 2019, adoptată cu ocazia vizitei la Washington a Președintelui Klaus Iohannis, și care, prin efortul nostru comun, angajament solid și voință politică, au fost în bună măsură realizate. Totodată, vom prioritiza principalele proiecte de interes comun aflate pe agendă, inclusiv în vederea pregătirii structurate a celei de-a 7-a reuniuni a Dialogului Strategic România-SUA, planificată pentru anul viitor, când vom celebra 10 ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI”