MENIU

Bogdan Aurescu, întalnire cu omologul italian la Berlin

bogdan aurescu

Ministrul Afacerilor Externe a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său italian, Luigi di Maio, în marja Reuniunii informale în format Gymnich a miniştrilor de Externe ai statelor membre UE, care se desfăşoară la Berlin, cei doi convenind începerea pregătirii următoarei şedinţe comune de Guvern, care va avea loc în cursul anului 2021. Informația a fost transmisă de Calea Europeană, citând un comunicat MAE.

Șeful diplomaţiei române a evidenţiat nivelul foarte bun al relaţiei bilaterale, de Parteneriat Strategic Consolidat, având drept fundamente relaţiile istorice dintre cele două ţări, precum şi puternicele legături umane şi economice care leagă, în prezent, România şi Italia, ţară gazdă pentru cea mai numeroasă diaspora românească.

De asemenea, cei doi demnitari au discutat despre cooperarea bilaterală pe durata pandemiei de coronavirus, caracterizată prin solidaritate şi sprijin reciproc, şi au pledat pentru continuarea cooperării în acelaşi spirit, pentru a minimiza impactul crizei sanitare asupra cetăţenilor şi economiilor din ambele state. Cei doi miniştri au discutat totodată despre dialogul politic dintre cele două ţări, convenind începerea pregătirii următoarei şedinţe comune de Guvern, care va avea loc în cursul anului 2021. Totodată, ministrul român de Externe l-a invitat pe omologul italian să efectueze o vizită în România.

Mai multe articole despre:
MAE