Bode: Se poate şi în România să finalizăm proiecte de infrastructură de transport înainte de termen
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a declarat, astăzi, la Bacău, că finalizarea lucrărilor la centura ocolitoare a oraşului cu un an mai devreme decât prevedea contractul dovedeşte că şi în România pot fi implementate proiecte de infrastructură mare înainte de termen, relatează Agerpres.
"Mă bucur că în mandatul Guvernului Orban reuşim să dăm în trafic primii kilometri din Autostrada Moldovei. Vorbim de cei aproximativ 17 kilometri la profil de autostradă din varianta de ocolire Bacău. În ceea ce priveşte varianta de ocolire, cu cei aproximativ 31 de kilometri, prin efortul antreprenorului, (...) vorbim de un proiect finalizat înainte de termen, termenul de finalizare fiind ianuarie 2022. Concluzia este doar una: se poate şi în România să finalizăm proiecte de infrastructură de transport înainte de termen", a afirmat Bode.
Potrivit ministrului Transporturilor, proiectul a fost preluat de guvernarea liberală în noiembrie 2019, la un progres fizic de 27%.
"Pentru acest proiect s-au făcut plăţi până în noiembrie 2019 de 126 milioane lei. Noi, în acest an, am achitat facturi de 467 milioane lei. Ca să lămurim şi acest aspect, că nu am alocat suficienţi bani pentru acest obiectiv. Sigur, salut şi eu, încă o dată, decizia Comisiei Europene de a ne acorda finanţare nerambursabilă de 143 milioane euro pentru acest obiectiv. Am derulat o procedură pentru a obţine această finanţare, am derulat-o ca la carte, cu multă perseverenţă şi simţ al răspunderii, aşa cum am procedat şi în cazul deblocării finanţării pentru autostrada Sibiu - Piteşti", a arătat Bode.
Astăzi a fost inaugurată varianta ocolitoare a municipiului Bacău, care are în componenţă 17 kilometri la profil de autostradă. La eveniment au participat președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban.