Bobby Păunescu, despre proiectul imobiliar al lui Maricel Păcuraru și asociații din "Consorțiul PHG": Mă bucur să fac parte din această asociere. Vom aduce cel mai mare lanț hotelier din lume
Omul de afaceri Bobby Păunescu a afirmat că se bucură să facă parte din proiectul gigant de dezvoltare imobiliară de la Cluj-Napoca, lansat de Maricel Păcuraru și asociații din "Consorțiul PHG". Păunescu crede că este vorba de un exemplu de curaj investițional, într-o perioadă extrem de dificilă, care ar putea fi urmat de alți oameni de afaceri. Potrivit unui comunicat de presă, consorțiul condus de Maricel Păcuraru și reprezentanții "Transilvania Smart City" au încheiat parteneriatul pentru dezvoltarea și finalizarea acestui proiect estimat ca valoare de piață la peste 2 miliarde de euro.
"Chestiunea asta se va dezvolta, este un proiect foarte mare la Cluj, este vorba să aducem acolo, că de aceea am intrat în această asociere, cel mai mare lanț hotelier din lume, nu este nicio afacere cu statul, mă bucur să fiu parte în așa ceva, mă bucur că domnul Horneț își poate aduce și la Cluj tehnologia folosirii biomasei și mi-aș dori ca această tehnologie verde să funcționeze cât mai bine. Trebuie spus că cetățenii care vor locui în acele apartamente, pentru că acolo nu vor fi numai hoteluri, vor plăti un preț al energiei mult mai mic.
Este vorba de un proiect care a fost oprit din lipsă de bani și din lipsa de încredere de a dezvolta lucruri și iată că Maricel Păcuraru, cu grupul său PHG, din care facem și noi parte, a avut curajul să facă această chestiune, împreună cu mulți alții. Important este că se întâmplă în România și că sunt nume foarte mari și parteneri atât de importanți, o să aflați detalii în zilele următoare," a afirmat Bobby Păunescu.
Maricel Păcuraru și asociații săi din "Consorțiul PHG" intră în acționariatul celui mai mare proiect imobiliar din România, "Transilvania Smart City".
Consorțiul condus de Maricel Păcuraru, împreună cu reprezentanții "Transilvania Smart City", Adrian Alexandrov și Adrian Gurzău, au încheiat parteneriatul pentru dezvoltarea și finalizarea acestui proiect estimat ca valoare de piață la peste 2 miliarde de euro, la finalizarea sa.