MENIU

Boala de care nu știi că suferi când setea devine insuportabilă. La ce trebuie să fii atent

oala de care nu știi că suferi când setea devine insuportabilă

Senzația de sete și nevoia de a consuma rapid apă sunt firești în anumite situații, cu mar fi consumul de alimente mai picante sau după exerciții fizice. Când nevoia de a bea apă devine însă excesivă, înseamnă că suferi de o boală gravă. La ce simptome trebuie să fii atent pentru a urma tratamentul potrivit.

Este normal să ne fie sete când nu ne hidratăm suficient sau când facem efort fizic fără să bem apă. În afară de acestea, există şi alte motive poate mai puţin ştiute pentru care resimţi sete.

Setea este un mecanism de conservare, prin care corpul anunță că nivelurile de lichide sunt dezechilibrate sau insuficiente și este cazul să bem apă. La nivel celular, în corpul nostru se află o cantitate echilibrată de lichid, atât în interior, cât și în exterior, pentru a funcționa corect.

Deshidratarea apare atunci când organismul tău nu conține suficientă apă pentru a-și îndeplini sarcinile normale de funcționare. În acest caz, setea este principalul simptom. Deshidratarea se poate declanșa dintr-o mulțime de motive, cum ar fi exercițiile fizice, diareea, vărsăturile sau din cauza transpirației abundente. O deshidratare excesivă poate duce la o condiție de sănătate denumită hipovolemie, care este o stare a organismului care apare după pierderea a mai mult de 15% de lichid din sistemul circulator.

Animalul cunoscut și sub numele de „Sfătuitorul lui Dumnezeu”. Este considerat aducător de noroc și se îngrijește de minune de grădina ta

CÂND ESTE NORMALĂ SETEA

Când există mai puțin lichid în afara celulelor decât în interiorul lor, cel conținut de celule este extras pentru a compensa, prin urmare celulele suferă și le este diminuată capacitatea de a îndeplini funcții esențiale, impactul fiind asupra intregului corp. Când bem apă, celulele se reumplu și încep să funcționeze normal. Când apar probleme de sănătate precum diaree, vărsături, transpirație excesivă, insolație, supraîncălzire, febră, se poate instala și deshidratarea.

Şi în timpul efortului fizic, setea este normală. Pe durata acestuia, mușchii generează căldură. Pentru a se proteja, corpul trebuie să scape de această căldură. Principalul mod în care corpul elimină căldura atunci când este cald este prin transpirație fiindcă, pe măsură ce transpirația se evaporă, ea răcește țesuturile de dedesubt. Așa procedează corpul și când se supraîncălzește de la efortul fizic. Transpirația reduce nivelul de apă și duce la deshidratare. Iar deshidratarea gravă poate cauza probleme de sănătate fizică și psihică. Dacă îți este sete, acesta este un semn că ești deja deshidratat și nu ar trebui să ignori această senzație.

Alte semne ale deshidratării pot include, pe lângă nevoia de a bea apă: 

  • urină închisă la culoare;
  • gură uscată;
  • piele uscată;
  • senzație de oboseală sau amețeală;
  • cefalee constantă.

Se poate mai rău ca în Cluj: O garsonieră de numai 8 metri pătrați a fost scoasă la închiriere pentru 600 de euro pe lună

De asemenea, și copiii care sunt deshidratați se pot confrunta cu următoarele manifestări:

  • nu au lacrimi atunci când plâng;
  • au gură uscată și lipicioasă;
  • merg mai puțin la baie sau scutecele sunt mai puțin umede decât de obicei;
  • sunt iritați.

DIABETUL poate fi motivul setei excesive

Urinarea frecventă și setea excesivă sunt simptome frecvente ale diabetului. Acestea pot fi, de asemenea, simptome de hiperglicemie, adică un nivel prea mare al glicemiei (zahărul din sânge). Explicația este că zahărul se elimină prin urină ca mecanism de apărare pentru a ajuta organismul să scape de exces, de aceea, apar urinările frecvente și, pe măsură ce moleculele de glucoză atrag apa ca un burete, rezultatul este deshidratarea, implicit setea.

SETEA EXCESIVĂ, CA EFECT AL UNOR MEDICAMENTE

Anumite medicamente au setea printre efecte secundare. Litiul (folosit în medicaţia psihiatrică) este cunoscut că poate duce la producția excesivă de urină și, prin urmare, la creșterea setei.

O serie de alte medicamente - antipsihotice, antidepresive, anticonvulsivante, anticolinergice și alfa agonişti - pot provoca uscăciunea gurii și, prin urmare, declanșează sete. De asemenea, inhibitorii SGLT2 (un tip de medicament pentru diabet), precum și steroizii, generează sete. Inhibitorii SGLT2 scad nivelul zahărului din sânge prin creșterea eliberării de glucoză din sânge în urină. Steroizii, în schimb, cresc adesea nivelul zahărului.

Visul taxiurilor zburătoare mai așteaptă până să devină realitate. Ce se întâmplă cu cea mai mare companie producătoare

DE CE NE ESTE SETE DUPĂ CE MÂNCĂM CEVA SĂRAT

În urma consumului de alimente sărate, sodiul este absorbit în fluxul sangvin, apoi atrage lichidul din țesuturi în circulație. Ca efect al acestui lucru, rinichii creează urină suplimentară pentru a reduce nivelul de lichid și de sodiu din fluxul sangvin, iar astfel se ajunge la un dezechilibru al fluidelor din corp. Setea apare ca o manifestare a acestor dezechilibre.

CÂND SETEA NU ÎNSEAMNĂ DESHIDRATARE

Dacă ți-e sete, nu înseamnă automat că ești deja deshidratat. O afecțiune numită polidipsie psihogenă înseamnă că ai dorința de a bea apă, dar nu ești neapărat deshidratat. Acest lucru este adesea observat la persoane cu sănătate mintală afectată, precum cei cu schizofrenie.

Sfatul mediculului, în cazul senzației puternice de SETE

 „Un lucru care le poate surprinde pe femeile aflate la prima sarcină este că, uneori, setea puternică este printre primele semnale pe care le dă organismul pentru a anunța noua viață. Explicația acestui fenomen este că, atunci când femeia este însărcinată, corpul are nevoie de mai multe lichide decât de obicei pentru a susține circulația sangvină proprie și a fătului, pentru a menține un nivel optim de lichid amniotic în care să se dezvolte copilul și pentru a regla volumul de sânge al mamei, volum de sânge care trebuie să crească. Mai mult, este posibil ca femeile însărcinate să fie mai sensibile la căldură și să transpire mai mult decât înainte și acest lucru contribuie, de asemenea, la senzația de sete”, explică dr. Alexandru Ciulcu, medic specialist obstetrică și ginecologie, doctor în științe medicale.

Trucul prin care poți elimina pesticidele de pe fructe si legume. Ai nevoie de un singur ingredient, pe care oricine îl are în bucătărie

Mai multe articole despre: