Boala de care a suferit, în secret, reprezentanta României la Eurovision! Putea să rămână fără voce
Deși Ilinca Băcilă, cântăreața care a reprezentat România la Eurovision alături de Alex Florea, suferea de o boală teribilă și a ales să își continuie marea pasiune. Decizia ar fi putut să-i încheie cariera.
Ilinca a făcut un efort imens urcând pe scena Eurovision.
”Abia m-am trezit și tot ce mi-am dorit a fost să ajung în patul meu de acasă. Abia aștept să mă culc din nou”, spune Ilinca, potrivit sursei citate.
Tânăra artistă suferea, în secret, de laringită de reflux.
”Laringită de reflux… Acidul gastric îmi ardea corzile vocale și aveam mereu secreții pe care nu le puteam controla, inflamații. Și totul se putea agrava iremediabil dacă nu ajungeam să urmez un regim și un tratament. Au fost perioade lungi în care nimeni nu știa să-mi spună ce se întâmplă. Putea fi mult mai grav. Imediat ce am primit diagnosticul, am început un regim pentru stomac și tratament, dar și exerciții specifice care să mă ajute să trec cu bine peste Eurovision. ”Am cântat așa, nu am avut încotro. Dar a trebuit să fiu foarte atentă la ce fac, la ce mănânc. Nu am avut voie prăjeli, alcool – și aș fi băut și eu o gură de bere -, fast-food sau chipsuri, ci doar multe medicamente. Ceea ce a fost mai greu este că a trebuit să schimb complet tehnica vocală cu doar o săptămână înainte de finală pentru că apăreau secreții pe care nu le puteam controla”, a declarat Ilinca, arată Libertatea.