MENIU

Boala consumatorilor de carne. Simptomele care trebuie să te alarmeze

Boala consumatorilor de carne. Simptomele care trebuie să te alarmeze

Carnea este cea mai bună legumă. Pare o glumă, dar este părerea multor români. Medicii atrag însă atenţia că excesul de carne roşie poate da la anumite persoane o boală greu de tratat: guta.

Numită şi boala cavalerilor, guta este o afecţiune metabolică asociată cu excesul de carne roşie şi în special cea de vânat.

Dr. Doru Negru, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice: „Excesul de purine şi pirimidine rezultate prin metabolismul cărnii la anumiţi oameni cu anumite defecte genetice determină depozite de acid uric care se pun şi intră ca nisipul în balamale şi te dor încheieturile de te dor capacele şi tot ca nisipul strică şi rinichiul în timp.”

Acidul uric se depune în special pe încheieturile de la nivelul picioarelor.

Dr. Doru Negru, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice: „În momentul în care apare perioada dureroasă, apoi asta e musai, se tratează, nu poţi să treci peste şi tratamentul este antiinflamator, pentru că în momentul în care nu te mai doare, să poţi să trăieşti cu tratament uricusuric care elimina acidul uric din organism.”

Crizele de gută pot să apară o dată la câţiva ani sau de mai multe ori pe luna, în funcţie de stadiul bolii, dar şi de alimentaţia pacientului. Medicii vin cu următoarele sfaturi:

Dr. Doru Negru, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice: „Evitarea din alimentaţie a mâncărurilor care au posibilitatea prin metabolism să scoată ca produs de eliminare acid uric. Carnea de animal tânăr. Aia bună. Organele de animale tinere. Alea bune. Carnea de vânat…”

În alimentaţia persoanelor care suferă de gută sunt indicate proteinele de origine vegetală, iar alcoolul şi produsele care conţin cacao trebuie consumate cu atenţie, scrie digi24.ro.

Mai multe articole despre:
carne consum guta