Boala care te poate ucide în 24 de ore. Se transmite la fel de ușor ca gripa
Prin definiție, meningita presupune inflamarea meningelor, adică a membranelor care acoperă creierul şi coloana vertebrală și a lichidului cefalorahidian. Este o boală extrem de gravă, declanșată de o bacterie sau de un virus, care apare cu o frecvență mai mare în lunile de vară și la începutul toamnei.
Principalele simptome sunt cele ale unei gripe severe: gâtul înţepenit şi durere în zona cervicală, febră, frisoane, dureri de cap combinate cu stări de vomă, somnolenţă și dureri musculare, fotofobie.
Medicii spun că, cel mai des, meningita apare în rândul copiilor sau adulţilor tineri (15 – 24 de ani), însă există risc şi pentru vârstnici, în general pentru toate persoanele care au un sistem imunitar slăbit.
În funcție de ceea ce o provoacă, există mai multe tipuri de meningită: virală, acută bacteriană, meningococică, pneumococică, stafilococică, streptococică, cu bacili gram negativi, tuberculoasă, coriomeningita limfocitară benignă, meningită urliană, meningită cu HIV și meningită fungică, scrie doctorulzilei.ro.
Mai multe articole despre:
meningită