MENIU

BNR, val de semnale negative despre economie

<p>Mugur Isărescu</p>

BNR transmite noi mesaje îngrijorătoare despre situaţia economiei româneşti. Datele apar în minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului, publicată pe site-ul Băncii Naţionale a României.

BNR remarcă scăderea în termeni anuali a volumului investiţiilor străine directe şi observă fluctuaţiile de creştere economică cauzate de fluctuaţiile consumului.

Consumul privat a constituit probabil şi în trimestrul I motorul creşterii economice încă robuste, dar şi principalul determinant al încetinirii acesteia, spune BNR, în timp ce un aport pozitiv în creştere la dinamica PIB este posibil să-l fi adus formarea brută de capital fix, "sub impulsul înviorării construcţiilor nerezidenţiale şi a celor inginereşti", se spune în minuta BNR.

În schimb, în cazul exportului net e posibilă menţinerea sau chiar mărirea contribuţiei negative, membrii Consiliului considerând preocupantă dinamica anuală în continuă creştere a importurilor de bunuri şi servicii şi accelerarea în primele luni din acest an a creşterii deficitului de cont curent în raport cu perioada similară din 2017.

De asemenea, BNR a remarcat scăderea în termeni anuali a volumului investiţiilor străine directe.

Potrivit documentului, în discuţia privind poziţia ciclică a economiei, membrii Consiliului au remarcat că datele statistice revizuite indică o decelerare a creşterii economice în trimestrul IV 2017 doar uşor mai pronunţată decât cea estimată anterior.

Membrii Consiliului au evidenţiat tensiunile ridicate de pe piaţa muncii, anticipate să persiste, date fiind inclusiv cele mai recente date şi rezultate ale unor sondaje de specialitate, indicând totuşi o moderare uşoară a aşteptărilor privind angajările în perspectivă apropiată.

Potrivit minutei BNR, membrii Consiliului au apreciat toate aceste riscuri ca fiind dominante în actualul context. Au fost însă remarcate şi incertitudinile legate de realizarea investiţiilor publice şi a programului de atragere de fonduri europene.

S-au făcut, de asemenea, referiri la tendinţa încrederii populaţiei şi a companiilor, precum şi la potenţialul impact mai mare exercitat asupra venitului disponibil real al populaţiei de majorarea preţului combustibililor şi a tarifelor unor utilităţi.

Mai multe articole despre:
BNR