MENIU

Imagini șocante cu motorul aeronavei Blue Air de la Cluj. Verdict probabil: Impact cu o pasăre

<p>Motorul aeronavei Blue Air</p>
<p>Motorul aeronavei Blue Air</p>
<p>Motorul aeronavei Blue Air</p>

”Situația în care a fost implicată o aeronavă Blue Air, aseară, pe Aeroportul Internațional Cluj – Napoca a fost cauzată de ingestia unui FOD (foreign object debris), cel mai probabil – o pasăre sau un animal de mari dimensiuni”, anunță un comunicat al companiei. 

”Aeronava Blue Air 0B3101, aflată în perfectă stare de funcționare, a decolat, conform programului de zbor de pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca duminică, 1 aprilie, la ora 21.41, cu destinația Aeroportul Henri Coandă. La scurt timp după decolare aeronava s-a reîntors in siguranta pe Aeroportul Cluj și a aterizat la ora 22.25.

În urma inspecției realizată de echipa noastră tehnică s-a concluzionat faptul că motorul a fost impactat în urma ingestiei unui FOD, un animal sau o pasăre, chiar la ridicarea aparatului de la sol. După cum se observă și din imaginile atașate prezentului comunicat de presă, motorul prezintă semnele clare ale ingestiei ingestia unui corp extern (FOD) la decolare.

Comandantul a decis, pe baza procedurilor si a compententelor sale, revenirea pe aeroportul Cluj-Napoca. Echipajul nostru nu a solicitat asistență la aterizare, revenirea pe pistă s-a realizat normal și, în niciun moment al zborului, siguranța pasagerilor Blue Air nu a fost pusă în pericol.

Dorim să mulțumim echipajului nostru pentru modul impecabil în care au gestionat în-treaga situație.

O altă aeronavă Blue Air a decolat de pe Aeroportul Otopeni cu destinația Aeroportul Internațional Cluj pentru preluarea pasagerilor și s-a reîntors la București la ora 02.35”, a precizat comunicatul.

Un avion Blue Air care a decolat din Cluj Napoca spre București s-a întors pe aeroport, unde a fost așteptat de pompieri, din cauza unor posibile probleme la motor. 

"Imediat ce avionul s-a desprins de sol, am auzit o bubuitură puternică venind dinspre motorul stâng, iar avionul a început să trepideze foarte tare. Probabil că a intrat o pasăre în motor pentru că am observat scântei ieșind din el. Dar poate că norocul nostru a fost că la Cluj-Napoca plouă. Avionul era aproape plin și toți am fost îngroziți, mai ales că a survolat zona aproximativ 45 de minute până a aterizat pe aeroportul din Cluj-Napoca, probabil ca să mai consume din kerosen", a declarat pentru Profit.ro unul dintre pasageri.

Pe pistă, avionul a fost așteptat de mașini de pompieri.

Mai multe articole despre:
Cluj Napoca Bucureşti pasăre Blue Air