MENIU

Blue Air ia toate măsurile necesare pentru a-și proteja călătorii în condițiile  turbulențelor maxime ale industriei aviatice (P)

Compania aeriană confirmă omologarea prelungirii cu 12 luni a procedurii de concordat preventiv deschise în România, ca pilon esențial al stabilității operațiunilor Blue Air în sezonul de vară 2022.

La sfârșitul lunii iunie 2022, Tribunalul din București a omologat prelungirea cu 12 luni a procedurii de concordat preventiv deschisă de companie în România încă din luna iunie 2020.

Oana Petrescu, președinte CA al Blue Air: „Acest fapt reafirmă încrederea creditorilor în planul de restructurare al Blue Air și în direcțiile strategice stabilite.  Așa cum intrarea în această procedură în luna iunie 2020 ne-a permis reluarea activității de zboruri regulate imediat după terminarea stării de urgență cauzate de pandemia de Covid-19, prelungirea până în luna iunie 2023 a procedurii de concordat preventiv dă posibilitatea Blue Air să asigure stabilitatea și predictibilitatea operațiunilor companiei în această vară - și până la stabilizarea pieței de transport aerian europene și clarificarea situației acțiunilor și activelor Blue Air gajate în favoarea statului român.”

Blue Air mulțumește partenerilor săi comerciali pentru votul de încredere primit. Alături de continuarea în bune condiții a procedurii de concordat preventiv omologată în Italia în luna februarie 2022, prelungirea procedurii din România confirmă importanța Blue Air pentru piața aviatică din regiune. Totodată, este un pilon important al asigurării succesului programului de restructurare a Blue Air și de asigurare a bunei funcționări operaționale în viitor, începând cu sezonul de vară 2022.

„În această vară, întreaga industrie aviatică europeană întâmpină dificultăți semnificative atât ca urmare a incapacităţii marilor aeroporturi de a face faţă creşterii bruşte a dorinţei oamenilor de a relua călătoriile cu avionul, cât și a dublării preţului combustibilului (comparativ cu anul trecut).  De aceea, încă din cursul lunii mai, echipele comercială şi operaţională ale Blue Air au făcut o analiză detaliată a riscurilor aferente fiecărei rute şi destinaţii şi au redus programul de zbor -  prioritizând acele destinaţii pe care le putem deservi cu riscuri minime pentru pasageri.

Pentru echipa Blue Air a fost esenţial să reprogramăm şi să anulăm cât mai rapid cursele din lunile iulie – septembrie considerate cu risc operaţional, înainte ca marea majoritate a pasagerilor să apuce să-şi planifice vacanţele”, continuă Oana Petrescu.

„Nu ne mai aşteptăm să avem alte reprogramări sau anulări cu excepţia celor survenite ca urmare a unor notificări de la aeroporturi sau legate de siguranţa zborurilor”, precizează Cristian Rada, acționarul principal care, începând de ieri, 11 iulie 2022, a preluat și mandatul de director general al companiei.

„Le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă în toată perioada pandemică și mai ales în ultima perioadă, perioada care s-a dovedit a fi extrem de dificilă pentru întreaga industrie aviatică europeană și globală. Mă bazez în continuare pe întreaga lor colaborare.

Ne dorim ca această vară să însemne pentru pasagerii noștri o revenire la normalitate și să le asigurăm, în măsura în care depinde de noi, călătorii fără incidente. Colegii mei sunt bucuroși să-și reia activitatea la niveluri maxime și sunt pregătiți să ofere pasagerilor o experiență de zbor confortabilă și plăcută”.

Planul de restructurare și redresare al Blue Air, reconfirmat de către creditorii concordatari, are două direcții principale, i.e. redimensionarea și reorganizarea activității în jurul bazelor și destinațiilor pe care compania le poate deservi în mod profitabil în condițiile actuale de cerere de zbor și preț al combustibilului (inclusiv finalizarea externalizării activităților non-core), și reluarea procesului de atragere a unei finanțări externe, pentru a face posibilă revenirea cât mai rapidă, în maxim 2-3 ani, la nivelurile de activitate de dinainte de pandemie.

“Prelungirea concordatului trebuie privită ca o perioadă necesară identificării mecanismului legal de implementare a măsurilor dispuse prin legile de aprobare a ordonanțelor de urgență privind acordarea ajutorului de stat către BLUE AIR, deschizând deopotrivă opțiunea pentru statul român de a se comporta ca un investitor privat prudent și posibilitatea asigurării finanțării societății de către un terț investitor”, precizează KPMG Restructuring, Administratorul concordatar.

Mai multe articole despre:
blue air