Blocajul de la Primăria Capitalei s-ar putea încheia miercuri. Rares Bogdan: „Bugetul va trece”
Blocajul de la Primăria Capitalei s-ar putea încheia miercuri. Rareş Bogdan - prim-vicepreşeintele PNL a declarat, marți, că USR-PLUS şi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, vor ajunge la o înţelegere în privința bugetului Primăriei Capitalei.
„Primul lucru pe care vreau să vi-l spun este că bugetul va trece. Vreau să îi felicit pe colegii mei, în frunte cu Stelian Bujduveanu, viceprimarul nostru, şi pe toţi cei 12 consilieri generali PNL pentru felul în care au înțeles să fie alături de bucureșteni şi şi-au luat rolul în serios, fiind cât se poate de raționali şi de pozitivi. (…) Chiar dacă s-a întâmplat acea nesincronizare şi cei 17 consilieri USR-PLUS au blocat, pentru moment, bugetul, în aceste zile Nicușor Dan poartă discuții. Chiar azi au avut loc discuții cu reprezentanții USR-PLUS.
Pe baza discuțiilor, care vor avea loc şi mâine, se va ajunge la o situație foarte clară, în care bugetul se va vota… Aţi văzut poziţia premierului Cîţu, care a cerut același lucru, ca lucrurile să nu se blocheze, pentru că vor fi mult mai greu de deblocat, cu mult mai multe costuri”, a spus Rareș Bogdan la un post TV.
„Este obligatoriu să ne punem la masă şi să votăm bugetul. Este o chestiune de comunicare. Sunt de acord cu dânșii că nu trebuie să creștem din pix absolut nimic. În același timp, trebuie să vedem dacă în cele șase săptămâni în care s-au purtat negocierile pe buget, la care a participat şi viceprimarul USR-PLUS Horia Tomescu şi viceprimarul PNL Stelian Bujduveanu, lucrurile au arătat într-un anumit fel şi cu o seară înainte a avut loc acea conferința de presă şi s-a întâmplat blocajul respectiv”.
„Dacă-l întrebați pe viceprimarul liberal Bujduveanu, pe Violeta Alexandru, șefa Organizației PNL București, pe Ludovic Orban…vreau să vă spun că Nicușor Dan comunică… Acum, dacă Nicușor Dan a avut o problemă de comunicare cu Vlad Voiculescu sau cu altcineva … cel puțin în ceea ce ne privește pe noi, liberalii, nu-i putem reproșa că nu comunică”, a mai spus Rareș Bogdan.