Bloc în flăcări la Gura Humorului
Un bloc întreg din Gura Humorului a fost cuprins de flăcări noaptea trecut, după ce focul s-a extins de la o mansardă. Mai multe persoane, între care şi un copil, au inhalat fum şi au avut nevoie de spitalizare.
Noapte de foc pentru pompierii din judeţul Suceava. Mansarda unui bloc din Gura Humorului a fost cuprinsă de flăcări. Ulterior incendiul s-a extins şi a cuprins o parte din clădire, dar şi cealaltă scară a imobilului.
Iniţial pompierii au fost anunţaţi că arde mansarda de lemn a unui bloc situat în spatele Catedralei din Gura Humorului. Ajunşi la locul incendiului, salvatorii au constatat că flăcările se extinseseră şi la cealaltă scară a imobilului.
Toţi locatarii au fost evacuaţi, însă câţiva dintre ei, între care şi un copil, au ajuns la spital pentru că se intoxicaseră cu fum.
Pentru stingerea flăcărilor uriaşe, pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere, trei autoscări, o ambulanță SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean Suceava.
Alimentarea cu energie electrică şi cu gaz a fost întreruptă în zona afectată, a anunţat primarul localităţii.
Deocamdată nu se ştie cauza incendiului. Oamenii legii au deschis o anchetă.