MENIU

Bloc evacuat de pompieri la Titu, în Dâmbovița. Un incendiu a distrus un apartament. FOTO

Bloc evacuat Titu

A fost alertă la Titu, în Dâmbovița, după ce un incendiu a izbucnit într-un bloc din localitate. Pompierii au evacuat toți locatarii, după ce un apartament  a fost cuprins de flăcări pornite de la un scurtcircuit electric. 

În jurul orei 15.48 (16 decembrie 2019) pompierii de la detașamentul Titu,al ISU Dâmbovița, au fost alertați prin 112, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc din localitatea.

La fața locului au fost deplsate două autospeciale (ASAS) și 12 pompieri ce au decis evacuarea blocului din cauza degajării mari de fum, de la incendiul localizat într-un apartament, situat la etajul al doilea al imobilului. În dormitorul apartamentului ardeau materiale combustibile, spun cei de la ISU.

În total au fost evacuate 25 de persoane, 5 dintre acestea  fiind asistate medical, de cei de la SAJ Dâmbița și SMURD. Niciuna dintre persoanele intoxicate cu fum nu a dorit să meargă la spital.

Incendiul a fost stins destul de rapid, dar acesta a distrus în totalitate o încăpere. Au ars  materiale textile și obiecte electrocasnice, inclusiv bradul de Crăciun și ornamentele acestuia, spun pompierii.

Se pare că incendiul a fost provocat de suprasolicitarea unor cabluri electrice, ce au luat foc.

Sursa: realitateadedambovita.net

Mai multe articole despre:
bloc evacuat Titu