MENIU

BIZAR! Un bărbat a intrat complet gol în Lacul Herăstrău pentru a prinde o lebădă. Deznodământul?

Polţia Locală Bucureşti a avut de-a face cu o situaţie neobişnuită. Un bărbat a intrat gol într-un lac, pentru a prinde o pasăre.

Totul s-a petrecut luni dimineaţa, în Parcul Herăstrău. Un bărbat în vârstă de 36 de ani s-a dezbrăcat complet şi a intrat în apa lacului, încercând să ajungă la țarcul special amenajat pentru păsări.

Potrivit oamenilor legii, "intenția sa a fost de a captura una din lebedele aflate în zona respectivă".

La fața locului a fost trimis un echipaj din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică care, împreună cu lucrători din cadrul Secției 2 Poliție, a acționat pentru reținerea și identificarea persoanei în cauză.

Tânărul - care la controlul medicilor de pe ambulanță nu a prezentat probleme psihice și nici nu a fost depistat ca fiind sub influența alcoolului - a refuzat să-și explice gestul, mai precizează sursa.

Cazul a fost preluat de Secția 2 Poliție pentru continuarea cercetărilor.