MENIU

Biriș: Avem o fraudă uriașă pe TVA, atât în România, cât și în Europa

Atât România, cât și Europa, înregistrează o fraudă uriașă pe Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA), iar cauzele trebuie eliminate, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice Gabriel Biriș, într-o conferință de specialitate.

"În privința fiscalizării consumului — TVA — avem o fraudă uriașă pe TVA, atât în România, cât și în Europa. De ce? Nu cumva din cauză că legislația europeană în materie de TVA a ajuns o invitație la fraudă? Nu cumva acesta e motivul? Vedem în jurul nostru un comportament care nu este unul foarte stimulativ pentru cei care creează, muncesc, înțeleg să fie cetățeni onești ai acestei țări. Nu facem nimic pentru impozitarea pe bune a sumelor care nu pot fi declarate", a spus Biriș, scrie Agerpres.ro.

Potrivit acestuia, Guvernul trebuie să vină cu soluții pentru eliminarea cauzelor, nu numai pentru tratarea efectelor în ceea ce privește frauda.

"Avem prevederi în Codul fiscal care nu au produs efect. Nu ne întrebăm de ce oare nu produc efecte? Este foarte important să urmărim cauzele și să ne ținem cu dinții în a nu ne dilua atenția înspre a reduce efectele cu a elimina cauzele. Știm care sunt cauzele. Fiecare domeniu important în România are specialiști care pot să le arate. Depinde de politic, de Guvern, să venim cu soluții pentru a eliminarea acestor cauze, nu numai tratarea efectelor", a explicat secretarul de stat.

Mai multe articole despre:
TVA Ministerul Finanţelor Publice Gabriel Biris