MENIU

Biletele de tren vor fi gratuite în Spania. Motivul pentru care s-a adoptat această măsură

Sursa foto: Pixabay

Guvernul spaniol a anunțat că oamenii vor putea circula gratuit pe mai multe linii de tren ale companiei feroviare naționale. 

Oficialii spun că această măsură îi încurajează pe oameni să dea mersul la serviciu cu mașina pe o alternativă mai ieftină.

Spaniolii pot călători gratuit din luna septembrie până la finalul anului. Anunțul a venit la câteva zile după ce guvernul Spaniei a anunțat reducerea la jumătate a tarifelor transportului public.

Măsura exclude biletele pentru o singură călătorie sau pentru călătorii pe distanțe lungi.

„Această măsură încurajează utilizarea la maximum acestui tip de transport colectiv ce garantează naveta zilnică necesară cu un mijloc de transport sigur, fiabil, confortabil, economic și durabil pe fondul creșterii constante a prețurilor la energie și combustibil”, a declarat Ministerul spaniol al Transporturilor într-un comunicat.

Proiectul a fost anunțat după ce Spania a redus deja prețul biletelor la 50%.

Spania nu este singura țară europeană care a luat măsuri pentru a reduce costurile transportului public. Luna trecută, Germania a lansat un bilet lunar nelimitat de transport public de 9 euro.