Bilanţul victimelor accidentului aviatic din Columbia a fost revizuit la 71 de morţi
Şaptezeci şi una de persoane au murit în urma prăbuşirii de marţi a avionului care transporta membrii echipei braziliene de fotbal Chapecoense, iar şase au supravieţuit, au anunţat autorităţile columbiene, care au reviziut bilanţul în scădere, scrie Le Figaro.
"Operaţiunile de căutare şi salvare au permis găsirea a 71 de trupuri şi 6 supravieţuitori", potrivit Unităţii Naţionale de Gestionare a Riscurilor şi Catastrofelor, scrie mediafax.ro.
Bilanţurile anterioare anunţau 76 şi apoi 75 de morţi, dar patru persoane aflate pe lista pasagerilor nu au mai urcat la bordul avionului.