MENIU

Bilanțul tragediei din Crevedia: 5 MORȚI, 23 răniți arși tratați în țară și străinătate - 5 în stare critică

Ministerul Sănătății a anunțat noul bilanț al tragediei de la Crevedia, cu 58 de victime, majoritatea salvatori. Până în prezent, 23 de persoane se mai află în spitale din țară și străinătate. Din păcate, cinci persoane au murit.

 

11 răniți în exploziile din Crevedia, în stare medie sau ușoară, internați la spitale din Capitală

Potrivit Ministerului Sănătății, dintre cei 11 pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, şase sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, doi la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni", trei la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.

Au fost externaţi 30 de pacienţi, iar cinci au decedat.

12 răniţi în exploziile din Crevedia, transferaţi în străinătate - 5 sunt intubați mecanic

Dintre cei 12 răniți trimiși în străinătate după exploziile de sâmbătă, 26 august, de la stația GPL din Crevedia, cel care are arsuri pe o suprafață de peste 90% și este la Milano se află în prezent în stare critică.

12 răniți după exploziile de la Crevedia, transferați în străinătate în următoarele țări:

- 2 răniți la Milano, Italia

- 2 răniți la Bruxelles, Belgia

- 2 răniți la Berlin, Germania

- 2 răniți la Lubeck, Germania

- 2 răniți la Graz, Austria

- 1 rănit la Viena, Austria

- 1 rănit la Bergen, Norvegia

Cinci pacienţi care au fost răniţi în urma exploziilor care au avut loc în localitatea Crevedia şi care au fost transferaţi în străinătate sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

Pacientul transferat la Milano cu arsuri pe peste 90% din suprafața corpului este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică.

Al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă în proporție de peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, cu o evoluţie clinică favorabilă.

Cei doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, el fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă, potrivit MS.

Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.

Alţi doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena, în Austria, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck - Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen, în Norvegia, respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat, potrivit raportării Ministerului Sănătății.

Bilanțul după exploziile în lanț din Crevedia este de 58 de victime, dintre care cinci persoane au decedat, din nefericire, primii doi, în ziua tragediei, 26 august. La aproape o săptămână a murit a treia persoană, cu peste 90% arsuri pe surpafața corpului. Iar în ultimele două zile au foat anunțate alte două decese în rândul răniților în urma exploziilro de la stația GPL din Crevedia.