Bilanțul tragediei de la Mamaia: 7 persoane, duse în largul mării de curenţii puternici. Care este starea victimelor - Anunțul IGSU
Şapte persoane care se aflau, luni, în staţiunea Mamaia au fost surprinse, în ultimele ore, de curenţii puternici şi duse în largul mării, iar trei dintre acestea şi-au pierdut viaţa, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
"În ultimele ore, am fost martorii unor evenimente tragice în care valurile mării au făcut iarăşi victime. Şapte persoane au fost surprinse de curenţii puternici şi duse în largul mării. Chiar dacă intervenţia salvamarilor, a martorilor şi a echipelor de salvare a fost promptă şi victimele au fost extrase la mal în scurt timp, suntem profund îndureraţi să vă informăm că trei dintre acestea şi-au pierdut viaţa", transmite reprezentanții IGSU.
Potrivit sursei citate, una dintre persoane se află în stare gravă, fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD, iar alte trei sunt sub atent supravegheate de medici.
"Situaţiile s-au produs în staţiunea Mamaia, pe fondul valurilor mari şi a curenţilor puternici. Vă îndemnăm să vă informaţi cu privire la condiţiile de înot, să alegeţi zonele desemnate pentru scăldat şi să ascultaţi mereu sfaturile salvamarilor", au mai precizat cei de la IGSU.