MENIU

Bilanțul deceselor cauzate de COVID-19 se apropie de 50.000 în Anglia

Numărul total al deceselor cauzate de infecția cu coronavirus a ajuns, astăzi, la aproximativ 50.000 în Marea Britanie, fapt ce face ca această țară să fie, în continuare, una dintre cele mai afectate state din lume de pandemie, relatează Reuters.

Până în prezent, numărul total al deceselor se ridică la 49.646, cifră care include victimele din Anglia și Țara Galilor căzute pradă virusului până la data de 22 mai, precum și datele publicate anterior privind decesele din Scoția și Irlanda de Nord și numărul persoanelor care și-au pierdut viața recent în spitalele din Anglia.

Un număr așa mare al deceselor i-a adus numeroase critici premierului Boris Johnson, partidele din opoziție susținând că a fost prea lent în privința măsurilor de izolare impuse, dar și în ceea ce privește protejarea persoanele în vârstă din azilele de bătrâni sau pentru a construi un sistem de testare și urmărire eficientă a cazurilor de COVID-19.

Deși recunosc că ar fi putut exista câteva greșeli în modul în care au gestionat situația, reprezentanții guvernului condus de Johnson susțin faptul că a trebuit să facă față celei mai mari crize din sistemul public de sănătate din 1918 și până în prezent și că s-au asigurat ca serviciul de sănătate să nu fie copleșit.

Spre deosebire de bilanțul zilnic publicat de guvern, certificatele de deces publicate astăzi includ atât cazurile confirmate, cât și cele suspectate că ar fi fost cauzate de COVID-19.

Mai multe articole despre:
anglia coronavirus decese covid