MENIU

Bilanț zilnic-record al deceselor în Rusia. Totalul a ajuns la 3.249 de victime

Rusia a anunţat, astăzi, un nou record al numărului de decese cauzate de noul coronavirus într-o singură zi, cu 150 de victime, ceea ce urcă totalul deceslor la 3.249. Totodată, au fost raportate 8.894 de noi contagieri în ultimele 24 de ore, iar numărul total al cazurilor confirmate a ajuns, astfel, la 326.448, informează Agerpres.

Situaţia din cea mai mare ţară din lume ca suprafaţă variază de la o regiune la alta, capitala rusă, Moscova, fiind considerată centrul epidemiei. Daghestan, o republică săracă din Caucaz, traversează "o catastrofă sanitară", care a obligat autorităţile centrale să intervină.

Situaţia pare totuşi să se stabilizeze, noile infectări coborând de mai multe zile sub pragul de 9.000 de cazuri, iar Rusia a înregistrat pentru prima dată o scădere a numărului de bolnavi (-633), miercuri.

În total, numărul persoanelor considerate vindecate a urcat la 99.825, în timp ce numărul bolnavilor a ajuns la 223.374.

Mai multe articole despre:
rusia bilant rusia decese