MENIU

Bilanț vaccinare anti-Covid: 25.700 de doze administrate în ultimele 24 de ore, 17 reacții adverse

Date la zi despre vaccinarea din România

25.728 de doze de vaccin au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 17.861 Pfizer, 1.110 Moderna, 622 AstraZeneca și 6.135 Johnson&Johnson. În privința reacțiilor adverse semnalate, majoritatea au fost comune și minore, potrivit datelor făcute publice vineri, 25 iunie, de Comitetul Naţional pentru Vaccinarea anti-COVID (CNCAV).

Din totalul persoanelor vaccinate în ultimele 24 de ore, 10.952 au primit prima doză, iar 14.776, a doua. 

Până în prezent, conform CNCAV, au fost administrate 8.857.972 de doze (începând cu 27 decembrie 2020) unui număr de 4.683.703 persoane. Din total, 231.454 de persoane au fost vaccinate cu o doză, iar 4.452.249 au primit și rapelul.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 17 reacţii adverse comune şi minore, dintre care 8 la Pfizer și 9 la Johnson&Johnson. Trei au fost reacţii de tip local, iar 14 reacţii generale.
De la începutul imunizării, s-au înregistrat 16.557 reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson. Dintre acestea, 1.777 sunt reacţii de tip local, iar 14.780 reacţii generale.

123 de reacţii adverse sunt în curs de investigare, precizează CNCAV. 

Date la zi despre evoluția COVID-19 sunt disponibile pe pagina special dedicată Coronavirus România