Bilanț oficial CORONAVIRUS 19 ianuarie 2022. Cifrele: 58 DECESE și 16.610 persoane infectate
Autoritățile au anunțat, miercuri, bilanțul oficial al cazurilor de coronavirus. Sunt 58 de decese și 16.610 persoane infectate.
În intervalul 18.01.2022 (10:00) – 19.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 58 de decese (31 bărbați și 27 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Timiș, Vâlcea și Municipiul București.
Dintre cele 58 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani , 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 58 de pacienți decedați, 51 au fost nevaccinați și 7 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani și prezentau comorbidități.
Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău și Ilfov, unul în luna noiembrie 2021 și unul în luna decembrie 2021.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 4.534, cu 316 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 530 de persoane, cu 43 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 530 de pacienți internați la ATI, 57 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 387 sunt minori, 374 fiind internați în secții, cu 37 mai mult decât în ziua anterioară și 13 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.480.175 de teste RT-PCR și 6.722.861 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.527 de teste RT-PCR (14.652 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.875 la cerere) și 51.595 de teste rapide antigenice.
În raportarea de astăzi din alerte.ms.ro, pentru testele RT PCR sunt 2 laboratoare care au făcut prima raportare, astfel există un surplus de 34.551 de teste la totalul de teste RT PCR efectuate până în prezent. Mentionez ca aceste trei laboratoare au trimis mailuri explicative catre INSP in care au confirmat datele raportate in alerte.ms.ro. Laboratoarele au trimis e-mail-uri explicative către INSP, în care au confirmat datele raportate prin intermediul aplicației informatice.
Această corecție nu afectează numărul persoanelor pozitive, pentru că fiecare test pozitiv este raportat în coronaforms în momentul prelucrării.
Numărul persoanelor pozitive de astăzi este rezultat doar din testele efectuate în ultimele 24 de ore.
Pe teritoriul României, 76.758 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.296 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 71.527 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 60 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6.163 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 562 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 18 ianuarie, 1.139 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 233.070 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.