MENIU

Bilanț NEGRU în Myanmar! Peste 500 de oameni au fost uciși până acum în timpul protestelor anti-guvernamentale

Myanmar - proteste/sursa foto: Pixabay.com

Peste 500 de civili, printre care numeroşi studenţi şi adolescenţi, au fost ucişi de forţele de ordine de la începutul loviturii de stat militare de la 1 februarie în Myanmar, potrivit Asociaţiei de Asistenţă pentru Deţinuţii Politici (AAPP). Cel mai recent măcel s-a petrecut chiar la finalul săptămânii trecute, când au fost înmormântați o parte dintre cei 107 oameni, uciși cu o zi înainte de membrii juntei militare. Masacrul a avut loc chiar în ziua celebrării Forţelor Armate. Din toată lumea vin reacţii vehemente de condamnare a carnagiului, inclusiv din partea presedintelui american, Joe Biden.

"Am confirmat 510 de decese" a anunţat ONG-ul, care precizează că bilanţul (real) "este probabil mult mai ridicat". Totodată, sute de persoane, arestate în ultimele două luni, au fost date dispărute, conform Agerpres.

În pofida represiunii sângeroase, manifestanţii au ieşit din nou pe străzi luni. Paisprezece civili au murit, mai ales în orașul Rangoun, capitala economică a Myanmarului.

Cum reacționează puterile occidentale în fața masacrului din Myanmar

În faţa acestei băi de sânge, Washingtonul a anunţat suspendarea imediată a acordului-cadru asupra comerţului şi investiţiilor, încheiat în 2013 cu Myanmar, suspendare ce va dura până la restabilirea unui guvern "ales democratic".

Franţa a denunţat "violenţa oarbă şi ucigaşă" a regimului şi a cerut eliberarea "tuturor deţinuţilor politici", în special a lui Aung San Suu Kyi, ţinută în continuare într-un loc secret.

La rândul său, Londra a cerut organizarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, ce se va derula miercuri în spatele uşilor închise.

Alte 11 ţări au denunţat atrocităţile din Myanmar. Miniştrii Apărării din SUA, Marea Britanie, Japonia şi alte 9 ţări au făcut o declaraţie comună.

Nici Rusia nu a ezitat să ofere o poziție oficială. Kremlinul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu numărul "tot mai mare" de morţi, însă a declarat că Myanmar rămâne "un aliat fiabil şi un partener strategic" cu care vrea să-şi întărească relaţiile militare.