MENIU

Bilanț DRAMATIC: Numărul deceselor Covid-19 din India ar putea fi de 10 ori mai mare - peste 3 milioane de morți

India, îngenuncheată de pandemie. Foto: captură YouTube

Noi date dramatice privind pandemia de coronavirus din India au fost făcute publice marți. Numărul deceselor din această țară, a doua cea mai afectată din lume, ar putea fi de zece ori mai mare decât cifrele raportate oficial, arată un studiu realizat de Centrul pentru Dezvoltare Globală din Statele Unite. Bilanțul oficial este de 31,17 milioane de persoane infectate și 414.513 morți. 

Datele care reies din studiu arată că numărul deceselor din India a fost cuprins între 3 și 4,9 milioane.

Datele cuprind perioada ianuarie 2020 - iunie 2021.

Studiul a examinat trei surse diferite de date - inclusiv extrapolarea înregistrărilor deceselor din şapte state, unde locuieşte jumătate din populaţia Indiei, şi aplicarea unor estimări internaţionale referitoare la ratele de deces în urma infecţiei cu coronavirus pe categorii de vârste la testele de anticorpi realizate la scară naţională.

Autorii au folosit totodată sondaje în rândul consumatorilor la care au participat 177.000 de familii de pe tot teritoriul Indiei în rândul cărora s-au înregistrat decese recent.

”Bilanţul oficial al deceselor în India la sfârşitul lui iunie era de 400.000. Realitatea este, bineînţeles, catastrofal mai gravă.
Numărul real de decese este probabil de ordinul mai multor milioane şi nu a sutelor de mii, fiind în mod incontestabil cea mai gravă tragedie umană de la separare şi independenţă”, precizează autorii studiului.

În 1947, separarea de Imperiul Britanic care a marcat independenţa Indiei şi a Pakistanului a dus la moartea a 1 milion de persoane în urma violenţelor religioase dintre hinduşi şi musulmani.

Varianta ca numărul deceselor să fie mai mare a fost respinsă până acum de guvern. În ultimele săptămâni însă, câteva state indiene au ridicat bilanţurile referitoare la victimele asociate COVID-19 prin adăugarea aşa-numitelor ”decese neprocesate”, potrivit Agerpres.