MENIU

Bilanț coronavirus 8 septembrie - Infectările, în continuă scădere – Câte decese s-au raportat în ultimele 24 de ore

Sursa foto: Pixabay

2.060 de cazuri noi de COVID și 15 decese au fost raportate în ultima zi, potrivit buletinului publicat joi de Ministerul Sănătății.

În total, 2.100 de pacienți cu COVID sunt internați: 1.940 în secții (202 minori) și 160 la ATI (3 copii). Dintre pacienții internați la Terapie Intensivă, 137 sunt nevaccinați.

Până astăzi, 66.825 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 07.09.2022 (10:00) – 08.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 15 decese (7 bărbați și 8 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință. Dintre cele 15 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toți pacienții decedați prezentau comorbidități. Dintre cei 15 pacienți decedați, 4 erau vaccinați.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.114 teste RT-PCR (2.016 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.098 la cerere) și 13.426 teste rapide antigenice.

Mai multe articole despre:
bilant coronavirus covid cazuri covid decese covid