MENIU

Bilanț coronavirus 31 mai. Numărul cazurilor noi, în creștere - Au fost înregistrate 6 decese

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un număr de 491 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 303 mai multe faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 19.000 de teste, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti - 94 şi în judeţele Timiş - 33, Iaşi - 31 şi Cluj - 27.

În ultimele 24 de ore au fost raportate şase decese - patru bărbaţi şi două femei - la pacienţi cu COVID-19, dintre care unul s-a produs anterior, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

Dintre cele şase decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, trei la categoria 70-79 de ani şi două la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii care au decedat aveau comorbidităţi.

Din totalul de şase pacienţi decedaţi, cinci au fost nevaccinaţi şi unul vaccinat. Pacientul vaccinat avea peste 80 de ani.

În unităţile sanitare de profil sunt internate 533 de persoane cu COVID-19, cu 14 mai puţin faţă de ziua anterioară, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

În secţiile ATI sunt trataţi 76 de pacienţi, dintre care 61 sunt nevaccinaţi anti-COVID.

Din totalul pacienţilor internaţi, 34 sunt minori, cu 3 mai puţin decât în ziua anterioară, toţi fiind internaţi în secţii. 

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.571 de teste RT-PCR (2.579 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.992 la cerere) şi 14.582 teste rapide antigenice.

Conform Ministerului Sănătăţii, 74 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

În total, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.909.195 cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 50 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.118.169 teste RT-PCR şi 10.077.469 teste rapide antigenice.

Mai multe articole despre:
bilant coronavirus covid decese covid cazuri covid