MENIU

BILANȚ coronavirus 30 ianuarie 2022: Aproape 20.000 de noi cazuri COVID-19 - 791 de MINORI, internați în spitale. DECESELE raportate

BILANȚ coronavirus 30 ianuarie 2022: Aproape 20.000 de noi cazuri COVID-19 - Câți români au murit

Bilanțul oficial de coronavirus a fost anunțat de autorități, duminică, 30 ianuarie. Este prima dată când este raportat un număr record de cazuri în weekend în valul 5 - aproape 20.000, în ultimele 24 de ore. Numărul minorilor spitalizați este în continuă creștere, ca și cel al adulților COVID-19. Pentru prima dată, autoritățile nu au transmis și numărul românilor vindecați. 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.668 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 10.500 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.870 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Evoluția cazurilor noi pozitive din ultimele 7 zile o găsiți în graficul de mai jos.

CAZURI COVID-19. În total, până astăzi, 30 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.196.394 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 49.693 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.899.522 de pacienți au fost declarați vindecați.

Numărul persoanelor considerate vindecate este cel din 29.01.2022, pentru data de astăzi nu a putut fi calculat din cauza unor rectificări apărute în platforma electronică dedicată.

DECESE COVID-19. Până astăzi, 59.984 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.01.2022 (10:00) – 30.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 52 de decese (28 bărbați și 24 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Călărași, Constanța, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 52 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă  50-59 ani, 13 la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 ani.

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Din totalul de 52 de pacienți decedați, 46 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

A fost raportat un deces anterior intervalului de referință,  survenit în luna ianuarie 2022, în județul Argeș.

BOLNAVI SPITALIZAȚI și în secțiile ATI. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 8.880, cu 425 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 861 de persoane, cu 37 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 861 de pacienți internați la ATI, 733 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 791 sunt minori, 776 fiind internați în secții, cu 59 mai mult decât în ziua anterioară și 15 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.

TESTAREA COVID-19. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.773.300 de teste RT-PCR și 7.283.250 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.058 de teste RT-PCR (12.651 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.407 la cerere) și 35.176 de teste rapide antigenice.

IZOLAREA celor confirmați COVID-19. Pe teritoriul României, 176.861 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.810 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 97.212 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 33 de persoane.