MENIU

Bilanț coronavirus 19 martie. LIVE update - 5.593 de cazuri noi și 143 de decese. Record și la ATI - 1.313 cazuri grave

Bilanț coronavirus 19 martie

Un nou bilanț al infectărilor cu coronavirus a fost anunțat, astăzi, de autorități. La nivel național, în ultimele 24 de ore s-au raportat 5.593 de cazuri noi și 143 de decese. Record se înregistrează și pe secțiile ATI - 1.313 cazuri grave au fost anunțate oficial. Accesează pagina Realitatea.NET Coronavirus pentru informații LIVE - VEZI AICI bilanțul Covid.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, astăzi, un nou bilanț al inefctărilor cu Covid-19. 

Până astăzi, 22.020 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 18.03.2021 (10:00) – 19.03.2021 (10:00) au fost raportate 143 de decese (87 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani.

140 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.632. Dintre acestea, 1.313 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.445.769  de teste RT-PCR și 484.572 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.337 de teste RT-PCR (16.882 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.455 la cerere) și 10.333 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 68 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 19 martie a.c.

Pe teritoriul României, 59.636 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.240 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.064 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 91 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.766 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 586 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 18 martie, 5.222 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 953.305 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

La raportarea din 18 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 881.159 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

794.950 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.174 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.056 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 21.877 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.