MENIU

Bilanț coronavirus 10 august. Un nou val de infectări și decese. Câți români sunt în stare gravă

Bilanț coronavirus 10 august. Ultimele cifrele oficiale

Autoritățile au anunțat, astăzi, un nou bilanț al infectărilor cu coronavirus. Acesta trebuie să fie dat publictății la ora 13:00, ca de obicei, însă GDS a anunțat că așteaptă câteva date esențiale, motiv pentru care au decis amânarea sa cu câteva minute. UPDATE: La nivel național, sunt 779 de cazuri noi, la puțin peste 6.600 de teste efectuate. La ATI, s-a înregistrat un record absolut, cu 476 de români internați. Autoritățile au anunțat si 29 de decese.

Un nou bilanț al infectărilor cu coronavirus este dat publicității astăzi.

Până astăzi, 10 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 62.547 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

30.311 pacienți au fost declarați vindecați și 6.497 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 779 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 326 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 


Până astăzi, 2729 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 09.08.2020 (10:00) – 10.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 29 de decese (18 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

 28 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.763 Dintre acestea, 476 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.385.334 de teste. Dintre acestea 6.607 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.738 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 1.869 la cerere. 

Pe teritoriul României, 7.229 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.373 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.898 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 156 de persoane.

La raportarea anterioară, din 9 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 61.768 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

30.119 pacienți au fost declarați vindecați și 6.371 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 

Până astăzi, 2700 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.