MENIU

Bilanț ALARMANT al infectărilor cu COVID-19 SUA - Media ultimelor 7 zile întrece orice așteptări! Avertisment DUR al experților

Pandemie COVID-19 SUA

Statele Unite au ajuns, miercuri, la un total de peste 100.000 de infectări cu coronavirus în doar 24 de ore, acesta fiind cel mai înalt nivel din ultimele șase luni, potrivit unui calcul realizat de Reuters, în condițiile în care varianta Delta face ravagii în zonele cu rată mică a vaccinării. În plus, media ultimelor 7 zile este de aproape 95.000 de cazuri de Covid-19, ceea ce înseamnă o creștere de cinci ori în mai puțin de o lună.

Anthony Fauci, principalul consilier al guvernului american în domeniul epidemiologiei, susține că în următoarele săptămâni, numărul cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV2 s-ar putea dubla la 200.000 pe zi din cauza variantei Delta.

”Dacă apare altă tulpină cu aceeași capacitate mare de transmitere, dar ce provoacă și forme mai severe ale bolii, atunci chiar vom avea probleme”, a avertizat Fauci.

În prezent, varianta Delta provoacă 83% din infecțiile noi cu COVID-19 raportate în SUA, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).

Cât privește ratele vaccinării, acestea variază mult în SUA, de la Vermont, unde 76% dintre rezidenți au primit cel puțin o doză, până la Mississipi, unde procentul este de 40%. Persoanele nevaccinate reprezintă aproape 97% dintre cazurile grave, potrivit Echipei de Reacție la Covid-19 de la Casa Albă.

Numărul deceselor din SUA a crescut cu 33% în săptămâna ce a trecut, cu o medie de 377 de decese pe zi.

Statele Unite rămân, în continuare, țara cea mai afectată de pandemia de Covid-19 la nivel mondial, cu un total de 36,176,471 și 631,299 de decese, potrivit site-ului worldometers.info

Mai multe articole despre:
sua coronavirus bilant infectari infectari covid sua