MENIU

Bijuterii de peste 4 milioane de euro, furate din hotelul Ritz din Paris

Bijuterii de peste 4 milioane de euro, furate din hotelul Ritz din Paris

Mai multe persoane purtând cagule şi înarmate cu topoare au furat, miercuri, bijuterii în valoare ''de peste 4 milioane de euro'' dintr-un magazin situat în faimosul hotel Ritz din Paris, informează Reuters şi AFP.

Jaful din hotelul de lux a fost executat în jurul orei 18:30 (17:30 GMT) de cinci persoane. Trei dintre acestea au fost arestate, iar două au reuşit să fugă.

În timpul evenimentului nu au fost persoane rănite.

''Paguba este foarte mare şi urmează să fie evaluată'', a declarat o sursă din poliţie.

Altă sursă a indicat că valoarea pagubei ar putea fi de ''peste 4 milioane de euro'', însă a precizat că o geantă a fost recuperată şi ar putea conţine o parte din bijuteriile furate.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
furt Paris bijuterii hotel