MENIU

Bihor: Comuna SÂNMARTIN, unde sunt Băile Felix şi 1 Mai, AR PUTEA FUZIONA CU ORADEA

Bihor: Comuna SÂNMARTIN, unde sunt Băile Felix şi 1 Mai, AR PUTEA FUZIONA CU ORADEA

Comuna Sânmartin, în care se află Băile Felix şi Băile 1 Mai, ar putea fi unificată cu municipiul Oradea, primarii localităţilor anunţând proiectul joi, precum şi intenţia organizării unui referendum pe această temă.

Primarul din Oradea, Ilie Bolojan, şi cel al comunei Sânmartin, Lucian Popuş, au anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, intenţia de unificare a celor două unităţi administrativ-teritoriale, prezentând avantajele proiectului, precum şi etapele de implementare, inclusiv organizarea unui referendum pe această temă, în luna noiembrie.

Potrivit celor doi edili, scopul demersului este dezvoltarea comună a celor două localităţi, prin creşterea numerică a populaţiei, pentru a asigura dezvoltarea economică, relansarea turismului prin punerea în valoare a arhitecturii oraşului şi prin dezvoltarea staţiunilor balneo-climaterice Băile Felix şi 1 Mai, aflate pe teritoriul comunei Sânmartin, respectiv prin atragerea de fonduri europene.

"Vrem să punem în valoare resursele de apă geotermală, turismul balnear din Sânmartin, cu tot ce înseamnă arhitectura acestui oraş, şi să potenţăm acest mixt de avantaje, astfel încât în următorii ani să creştem facilităţile turismului din Oradea şi Sânmartin. Vrem să avem o dezvotare mult mai importantă şi pe acest domeniu, iar în final să ajungem să fim recunocuscuţi drept capitala turismului balnear românesc, pentru turiştii din România, dar şi pentru cei din afară", a afirmat primarul din Oradea, Ilie Bolojan.

El a spus că fuziunea cu Sânmartin va genera o populaţie mai mare pentru municipiu, astfel că dacă în prezent Oradea are 193.000 de locuitori, prin unificarea cu Sânmartin ar câştiga încă 10.363 de persoane.

Bolojan a afirmat că a ales această comună datorită faptului că zona de dezvoltare a oraşului, înconjurat din două părţi de dealuri, este spre câmpie.

"Oradea a ajuns la o oarecare limită de dezvoltare, iar rezerva de terenuri a oraşului se va consuma în câţiva ani. Direcţia de dezvoltare nu este spre dealuri, unde costurile de infrastructură sunt extrem de mari, ci spre câmpie, iar debuşeul acestei presiuni este comuna Sânmartin", a spus Ilie Bolojan.

De altfel, municipiul Oradea şi comuna Sânmartin derulează proiecte de dezvoltare comune, cum ar fi deservirea populaţiei de către aceeaşi societate de transport local (OTL) sau încălzirea termică, tot comună, prin Termoficare Oradea.

"Transportul integrat pe care îl pregătim în momentul de faţă între Oradea şi Sânmartin va permite circulaţia oamenilor din Oradea către staţiuni, dinspre Sânmartin către locurile de muncă din Oradea şi către şcoli, la costuri mult mai mici şi în mult mai bune condiţii, astfel încât prin oferirea acestor avantaje să putem spune că trecem într-o altă etapă de dezvoltare pentru localităţile noastre", a mai explicat Bolojan.

Cei doi primari au explicat că pentru unificarea celor două localităţi consiliile locale din Oradea şi Sânmartin se vor întruni în şedinţe separate, în luna martie, în care vor analiza documentaţiile necesare organizării unui referendum pentru consultarea populaţiei.

Potrivit primarului comunei Sânmartin, Lucian Popuş, calendarul fuziunii celor două unităţi administrativ-teritoriale va începe luna viitoare cu aprobarea unificării de către cele două consilii locale, pentru ca apoi locuitorii să fie chemaţi să îşi exprime acordul printr-un referendum ce va fi organizat odată cu alegerile prezidenţiale din luna noiembrie. Pentru ca referendumul să fie valabil, la urne vor trebui să se prezinte 50% plus unu din cetăţenii cuprinşi pe listele electorale ale ambelor unităţi administrativ-teritoriale.

"Sperăm într-un rezultat pozitiv al referendumului. Acesta va fi înaintat Guvernului, iar fuziunea sperăm să fie cu aplicabilitate cel târziu din 1 ianuarie 2016. Am încredere în acest proiect şi mă gândesc la binele locuitorilor din Sînmartin, care împreună cu cei din Oradea vor progresa", a spus primarul comunei Sînmartin, Lucian Popuş.

Acesta a subliniat că prin fuziune cele două localităţi vor avea şanse mai mari să acceseze fonduri europene pentru infrastructură şi dezvoltarea turismului.

"În domeniul atragerii fondurilor europene, în perioada 2014-2020, există prioritate pentru aglomerările urbane", a spus Popuş, nominalizând că una dintre priorităţile Sânmartinului va fi "construcţia aquaparcului, cu care până acum nu am avut sorţi de izbândă".

Municipiul Oradea şi comuna Sânmartin sunt despărţite în prezent de o şosea cu statut de drum naţional (DN 79 Oradea-Deva), pe o distanţă de circa 6 kilometri. Cele două localităţi fac parte din Zona Materopolitană Oradea, împreună cu încă alte cinci unităţi administrativ-teritoriale învecinate municipiului reşedinţă de judeţ.

Mai multe articole despre:
fuziune Oradea Bihor Băile Felix Sânmartin