Bîgiu, fostul preşedinte CJ Buzău, la ÎCCJ: Am dus personal 425.000 de euro la PNL
Fostul prefect şi ulterior preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu a declarat la instanţa supremă, unde a fost audiat în dosarul de luare de mită în care este inculpat şi fostul ministru de Interne, Cristian David că, în 2008, a adus 425.000 de euro pentru PNL, banii ajungând, spune Bîgiu, la deputatul Dan Motreanu şi la vicepreşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, George Scutaru.
Cristinel Bîgiu a arătat în faţă a trei judecători de la instanţa supremă că, în 2007, l-a cunoscut la Prefectura Buzău pe Adrian Mladin, pe atunci consilier al preşedintelui Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), scrie News.ro.
“Mi-a spus că are o rudă care are de recuperat o suprafaţă de teren din Buzău. Avea toate datele. L-am trimis la şefa de birou a Comisiei”, a susţinut Bîgiu în declaraţia dată în calitatea sa de inculpat.
În continuare, el a arătat că, în martie 2007, a fost nominalizat într-o funcţie importantă în PNL.
“După ce m-am mutat la Bucureşti mă întâlneam de două sau trei ori pe săptămâna cu Adrian Mladin. Câteva luni n-am mai ştiut de teren. În 2008, Mladin mi-a zis că dacă reuşeşte să vândă terenurile va sprijini organizaţia judeţeană Buzău şi organizaţia centrală a PNL. Mi-a spus că va sprijini organizaţia cu 900 de mii de euro, bani care trebuiau să ajungă la mine prin intermediul lui Doloiu Gheorghe, un om de afaceri din Buzău”, a continuat Bîgiu.
El a mai precizat că a fost o sponsorizare pentru Campania electorală care se apropia: “Bani care au fost bineveniţi. Nu mi-a promis mie suma. A fost o sponsorizare clară pentru partid. Şi mi-a zis că, o parte din ea să ajungă la Centru şi să se afle că vin de la el”, a continuat fostul prefect.
Mai departe, acesta a precizat că, din suma promisă, a primit numai 700.000 de euro, bani care au ajuns la el în trei tranşe.
“Se plângea că are de dat în multe locuri. 425 de mii au mers la Centru. Eu am dus banii lui Dan Motreanu şi lui George Scutaru. 250.000 de euro lui Motreanu şi 175.000 de euro lui Scutaru. Ceilalţi bani au fost folosiţi în Campania locală. Au fost cheltuiţi pe concerte, îndeosebi. Banii de la Mladin mi-au fost aduşi de Gheorghe Doloiu în pungi de plastic”, a mai susţinut fostul prefect de Buzău.
Întrebat care a fost motivul pentru care într-un denunţ din ianuarie 2015 a susţinut că fostul ministru Cristian David a venit la el să-l întrebe ce se mai întâmplă cu retrocedarea de la Buzău, Bîgiu a arată că nu-şi explică de ce a scris asta în denunţ.
În acest dosar, procurorii DNA i-au trimis în judecată, pe 16 iulie 2015, pe Gheorghe Doloiu, acuzat de spălare de bani, pe Cristian David, acuzat de luare de mită, pe Roger Valeriu Niţescu, acuzat de trafic de influenţă şi spălarea banilor şi pe Cristinel Bîgiu, prefect al judeţului Buzău, la data comiterii faptei, acuzat de spălare de bani.
În rechizitoriu, procurorii au arătat că, în calitate de ministru al Internelor şi Reformei Administrative, în cursul anului 2007, prin intermediul lui Niţescu, Cristian David a pretins, iar, în luna februarie 2008, a primit 500.000 de euro de la un denunţător, beneficiar al unor drepturi litigioase.
Suma respectivă ar fi fost pretinsă şi primită de David pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 hectare, aflat în intravilanul municipiului Buzău, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate. Cristian David ar fi luat legătura cu Marian Bîgiu, prefect al judeţului Buzău la acea dată, solicitându-i ajutorul în acest sens.
În schimbul promisiunii de exercitare a influenţei, Valeriu Roger Niţescu, în calitate de şef de cabinet al ministrului de Interne şi Reformei Administrative ar fi pretins şi primit de la aceeaşi persoană 600.000 euro.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău Cristinel Bîgiu a fost condamnat, pe 5 aprilie, de magistraţii Tribunalului Călăraşi, într-un alt dosar, la cinci ani şi două luni de închisoare pentru luare de mită, şi confiscarea specială a sumei de 45.000 de lei, sentinţa nefiind definitivă.