MENIU

Joe Biden, atac fulgerător la Donald Trump

Favoritul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, i-a solicitat lui Donald Trump, rivalul său republican, să facă publică transcrierea convorbirii telefonice pe care ar fi avut-o cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Trump este suspectat că i-a cerut lui Zelenski să înceapă o anchetă asupra familiei lui Biden.

„Dacă aceste acuzaţii se dovedesc a fi adevărate, atunci voinţa preşedintelui Trump de a abuza de putere şi de a ne umili ţara nu are limite" a afirmat Biden într-un comunicat, informează AFP, citată de agerpres.ro.

Biden califică presupusele fapte ale lui Donald Trump drept „corupţie patentată” și îi cere președintelui american ca „cel puţin să publice imediat transcrierea apelului telefonic, pentru ca poporul american să poată judeca singur".

Liderul de la Casa Albă a contestat acuzaţia formulată, iniţial, de un avertizor membru al serviciilor de informaţii americane.

Joi seara, avocatul lui Donald Trump, Rudy Giuliani, a recunoscut, la un moment dat, că a cerut Kievului să-l cerceteze pe fiul lui Joe Biden.

Hillary Clinton a preluat vineri o postare pe Twitter cu următorul mesaj acuzator: „Preşedintele a cerut unei puteri străine să-l ajute să câştige alegerile. Încă o dată". Clinton face aluzie la suspiciunile privind existenţa unei înţelegeri secrete între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia în 2016.

Congresmenii americani sunt curioşi în legătură cu o convorbire telefonică desfăşurată în iulie între preşedintele american şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Conform informaţiilor publicate de Wall Street Journal, Trump l-ar fi încurajat pe acesta de „aproximativ de 8 ori" să ancheteze activităţile fiului lui Joe Biden şi să colaboreze în acest sens cu avocatul său personal, Rudy Giuliani.

Hunter Biden, al doilea fiu al fostul senator democrat, a lucrat pentru o companie ucraineană din domeniul gazelor începând din 2014, când tatăl său ocupa postul de vicepreşedinte în Administraţia Obama.

Replica lui Trump a venit imediat: „Este ridicol! E vorba de un avertizor partizan". El a dat asigurări că nu cunoaşte identitatea acestuia.

„Am avut discuţii telefonice cu mulţi lideri şi ele sunt toate ireproşabile", a spus preşedintele american.

Trump nu vrea să dezvăluie ce a discutat cu Zelenski, astfel că nu se știe dacă a vorbit sau nu despre Joe Biden cu preşedintele ucrainean.

„Ce am vorbit nu are importanţă", a replicat Trump, după care a adăugat că „cineva ar trebui să se aplece asupra lui Joe Biden", democratul care ar putea fi principalul său rival la alegerile prezidenţiale din 2020.

Favoritul alegerilor primare democrate a respins orice suspiciune referitoare la afacerile familiei sale din Ucraina și a declarat că „nicio presă credibilă nu a apreciat drept credibilă această afirmaţie".

Declaraţiile lui Donald Trump la adresa avertizorului i-au indignat pe şefii democraţi a patru comisii importante din Congres, care au denunţat „o tentativă neruşinată" de intimidare ce riscă „să aibă un efect de intimidare asupra viitorilor avertizori, cu consecinţe pentru democraţia şi securitatea noastră naţională".

Ei au cerut Casei Albe să pună imediat la dispoziţia Comisiei de informaţii conţinutul raportului realizat de avertizor.

Avertizorul, el însuşi membru al serviciului de informaţii, a apreciat drept îngrijorătoare o „promisiune" făcută de preşedinte unui lider străin şi a redactat un raport pe care l-a transmis, pe 12 august, inspectorului general al serviciilor de informaţii Michael Atkinson.

Raportul nu a ajuns însă în Congres.

„Nu avem raportul, nu ştim dacă informaţiile din presă sunt corecte sau inexacte", s-a plâns Adam Schiff, preşedintele democrat al puternicei Comisii de informaţii din Camera Reprezentanţilor.

În contextul acestor dezvăluiri, întrevederea tete-a-tete dintre Zelenski şi Trump care va avea loc miercuri la New York în marja reuniunii Adunării Generale a ONU va fi urmărită cu multă atenţie de congresmenii americani, și nu numai.