MENIU

Biciclist lovit mortal de o maşină, în Olt. Şoferul a fugit de la locul accidentului

Foto cu caracter ilustrativ / Arhivă

Un incident tragic a avut loc pe DJ 642, în comuna Tia Mare, județul Olt. Un biciclist în vârstă de 40 de ani a fost lovit mortal de o maşină. În urma impactului, șoferul a fugit de la locul accidentului, potrivit realitateadeolt.net.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, ar fi fost implicat un autoturism, care, la sosirea polițiștilor, nu se mai afla la fața locului, și un biciclist, respectiv un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Izbiceni, județul Olt", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Ionuț Vasiloaica. 

În urma activităților specifice, polițiștii au identificat autoturismul implicat în eveniment, dar și pe șoferul acestuia, un bărbat în vârstă de 32 de ani din localitate.

„Din evenimentul rutier a rezultat decesul biciclistului, în vârstă de 40 de ani. Trupul acestuia a fost transportat la Morga Spitalului Orășenesc Corabia, în vederea efectuării necropsiei”, a mai spus oficialul IPJ Olt.

Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Mai multe articole despre:
biciclist mort olt