Zeci de lăzi de bere, împrăştiate pe DN 1A
Zeci de lăzi de bere sunt împrăştiate pe DN 1A, în Braşov, la intrare pe centura din Săcele, după ce un TIR şi-a pierdut încărcătura, într-o curbă.
Lăzile au căzut dintr-un TIR, după ce şoferul acestuia nu a asigurat marfa, iar într-o curbă, a pierdut-o pe stradă, conform Mediafax.
Sticlele s-au făcut ţăndări, iar locul a trebuit spălat de pompieri.
"Un autocamion care circula pe DN 1A, la intersecţia cu DJ 103B, într-o curbă uşoară la dreapta, întrucât nu şi-a asigurat marfa pe care o transporta, aceasta a căzut pe carosabil. Şoferul nu a consumat alcool, dar va fi sancţionat contravenţional. La acest moment se circulă doar pe sensul Cheia - Braşov”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.
TIR-ul era încărcat cu sticle pline cu bere.
Mai multe articole despre:
bere pe dn1