MENIU

BERCEA MONDIAL, AUDIAT LA DNA. Avocatul a adus "cravata" cu care a fost înregistrat Mircea Băsescu

<p>BERCEA MONDIAL</p>

Sandu Anghel a fost adus, cu puţin timp în urmă, la DNA. Acesta urmează să fie audiat astăzi de către procurori. Tot la această oră în faţa procurorilor se află şi fiica acestuia, Izaura Anghel.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost adus, joi, la sediul central al DNA, pentru a fi audiat în dosarul de trafic de influenţă al lui Mircea Băsescu, tot acolo venind şi avocatul familei interlopului, care a spus că a adus "cravata" cu ajutorul căreia a fost înregistrat fratele preşedintelui.

Adus de la penitenciar, Bercea Mondial nu a mai făcut, de această dată, declaraţii din dubă.

La scurt timp după aducerea interlopului, la DNA a venit şi avocatul familiei Anghel, Pavel Abraham, care a spus că a adus "cravata", cu referire la accesoriul vestimentar pe care Florin Anghel şi-ar fi montat camera ascunsă cu care l-a înregistrat pe Mircea Băsescu.

Abraham a adăugat că, după audierile de joi, se vor discuta şi obiectivele unei eventuale expertize a înregistrărilor depuse de fiul lui Bercea Mondial.

Surse judiciare declarau anterior, pentru MEDIAFAX, că respectivele fişiere video, depuse ca probe în susţinerea plângerii sale împotriva fratelui preşedintelui României, Mircea Băsescu, au fost folosite de anchetatori doar după ce au fost certificate de un specialist tehnic al DNA.

Aceleaşi surse au completat, joi, referitor la "cravata" adusă de avocatul Pavel Abraham, că ar urma să se expertizeze dacă înregistrările au fost făcute cu camera montată pe aceasta, dar şi cu un telefon mobil adus tot de apărătorul familiei lui Bercea Mondial.

La DNA a venit joi dimineaţă, pentru a fi audiată în acelaşi dosar, şi Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial.
La intrarea în sediul DNA, ea a vorbit la telefon şi le-a spus ulterior jurnaliştilor că a fost sunată de tatăl ei, din închisoare. "Vroia să ştie dacă am ajuns", a explicat Izaura Anghel.

Întrebată ce le va declara anchetatorilor, fiica lui Bercea Mondial a răspuns: "Adevărul cu Mircea Băsescu. Ce, am luat eu bani de la el?"

Tribunalul Bucureşti a decis, în 20 iunie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă, şi a lui Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu, pentru ca Bercea Mondial să scape de închisoare. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va judeca în 27 iunie dosarul, urmând să decidă definitiv dacă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest sau vor fi cercetaţi în libertate.

Judecătorul care a dispus arestarea a arătat, în motivare, că înregistrările în care apar Mircea Băsescu și Marian Căpățână, puse la dispoziție procurorilor de familia lui Bercea Mondial, sunt legale, chiar dacă ele au fost contestate de cei doi, şi pot reprezenta mijloace de probă în dosar.

"Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică care să aibă un asemenea obiectiv", a arătat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București care a decis arestarea lui Mircea Băsescu și a lui Marian Căpățână.

Fratele şefului statului a fost reţinut şi, ulterior, arestat, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat Mircea Băsescu.

Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată, luni, pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce concubina acestuia, Izaura Anghel, și fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, pentru şantaj cu circumstanţe agravante. În același dosar a mai fost trimis în judecată și Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.