MENIU

Bercea: Bani daţi lui Mircea Băsescu au ajuns la Traian Băsescu pentru influenţarea unor magistraţi

Bercea: Bani daţi lui Mircea Băsescu au ajuns la Traian Băsescu pentru influenţarea unor magistraţi

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a declarat, vineri, la Tribunalul Constanţa, că jumătate din banii pe care familia sa i-a dat lui Mircea Băsescu pentru a-l scoate din închisoare au ajuns la Traian Băsescu pentru ca acesta să intervină la diverşi magistraţi.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost audiat, vineri, la Tribunalul Constanţa, în procesul în care Mircea Băsescu este judecat pentru trafic de influenţă, iar Marian Căpăţână, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Bercea Mondial a intrat în sala Tribunalului, căutându-l cu privirea pe Mircea Băsescu, aflat pe băncile din spate. "Ginerele meu este de opt luni la închisoare pentru că a spus: «naşule, dă-mi banii lui socrul meu» şi naşul este afară", a afirmat Bercea Mondial la scurt timp după ce a intrat în sala de judecată.

Iniţial, el nu a mai dorit să dea declaraţii spunând că înainte de asta doreşte să facă un denunţ la DNA Constanţa că în septembrie 2010 i-a dat bani lui Mircea Băsescu pentru ca acesta să-l scape de închisoare pe Florin Anghel, fiul său, prin intermediul unui actual judecător la Curtea de Apel Constanţa.

Citeşte mai mult pe mediafax.ro

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Mircea Băsescu Bercea Mondial