Benzina și motorina, mai scumpe în fiecare zi: Șoferii au ajuns la sapă de lemn - Cât vom ajunge să plătim la pompă
Prețurile la benzină și motorină au crescut cu 2 bani pe zi, de la începutul anului. Șoferii sunt disperați și spun că au ajuns să plătească și cu 30 de lei mai mult la plinul de carburant.
Specialiștii pun scumpirea prețului cu 7 bani/ litru pe creșterea nivelului accizei de la începutul acestui an. În același timp, și barilul s-a scumpit la nivel mondial, însă, costurile operaționale ale benzinăriilor au crescut și ele odată cu creșterea prețului la energie electrică. Asta face ca prețul litrului de benzină ori motorină să fie mai scump cu 30 de bani de la începutul acestui an. Practic, în fiecare zi a fost o creștere în medie cu doi bani/litru.
Dacă la jumătatea acestei luni am avut un cost al litrului de peste 6,5 lei, specialiștii estimează că în următoarele luni vom ajunge să plătim peste 7 lei/litru de benzină sau motorină.
Șoferii sunt nemulțumiți și spun că au ajuns să plătească mai mult cu aproape 30 de lei per litru de combustibil.