Beneficii MIRACULOASE ale usturoiului
Menţionat pentru prima oară în urmă cu 5000 de ani într-un tratat medical sanscrit, usturoiul a ajuns una din cele mai cunoscute plante folosite în remedii naturiste. Medicina populară recomandă usturoiul pentru tratarea a peste 100 de afecţiuni.
Pentru inima ta
Mai multe studii ştiinţifice efectuate de-a lungul anilor au scos în evidenţă efectele benefice ale usturoiului. Doi sau trei căţei de usturoi pe zi scad considerabil riscul de infarct, prevenind şi ateroscleroza (depunerea de colesterol pe artere). Studiile arată că o doză zilnică de 1ml extract usturoi/kg greutate corporală, consumată pe o perioadă de 6 luni, a determinat îmbunătăţirea stării pacienţilor care suferă de această boală.
Împotriva cancerului
Studii ale cercetătorilor elveţieni arată că oamenii care consumă usturoi crud sau gătit în mod frecvent, în comparaţie cu cei care nu o fac, au un risc scăzut la jumătate de a face cancer la stomac şi la o treime de a face cancer colorectal. Şi asta pentru că usturoiul are în componenţa sa peste 30 de compuşi şi antioxidanţi cu putere de blocare a agenţilor cancerigeni.
Alte beneficii ale consumului de usturoi găsești pe clickpentrufemei.ro.